sistem de deschidere automată a porților batante

Automatizarea porților batante: Ghid pentru alegerea soluției ideale

Automatizarea porților batante este esențială pentru a asigura siguranța, confortul și eficiența accesului în curți rezidențiale, zone industriale/comerciale sau clădiri administrative. Cu ajutorul tehnologiilor moderne, poți controla mișcarea porților prin sisteme avansate de acționare, precum RotaMatic și VersaMatic. Îți oferim sfaturi utile despre criteriile de selecție a soluției potrivite și îți prezentăm opțiuni fiabile, sigure și durabile pentru automatizarea porților batante.
Sfaturi utile

Prezentare generală a subiectului

Avantajele automatizării porților batante

Automatizarea porților batante aduce numeroase beneficii, asigurând o funcționare zilnică fără probleme.

1. Funcționare silențioasă și confort sporit

Sistemele moderne de acționare permit deschiderea și închiderea silențioasă a porții. Acest lucru asigură nu doar o mișcare fluidă, ci și o uzură minimă a pieselor în mișcare și a mecanismului de acționare automată.

Posibilitatea de a controla poarta din interiorul locuinței sau din mașină adaugă un plus de confort.

2. Siguranță în operare, pentru întreaga familie

Orice sistem de automatizare poarta batantă este produs de Hörmann conform normelor europene de siguranță în utilizare (EN...). Pe lângă protecția integrată în motor (oprirea la detectarea unei suprasarcini, respectiv la întâlnirea unui obstacol) automatizările Hörmann pot fi echipate cu senzori și elemente de siguranță suplimentare sensibile, care detectează promt obstacolele și opresc imediat mișcarea porții. În plus, integrarea cu telecomenzi sau sisteme smart home îți permite să monitorizezi starea porții și să o controlezi de la distanță.

3. Securitate sporită

O vulnerabilitate a sistemelor de comandă de la distanță cu telecomandă radio o reprezintă riscul de copiere a codului transmis de emițător (telecomandă) către receptorul automatizării. Copierea acestui cod permite spărgătorului să deschidă poarta de curte sau ușa de garaj și să pătrundă, în absența proprietarului. Cele mai multe sisteme existente pe piață nu oferă protecție împotriva scanner-elor ce pot copia semnalul radio al telecomenzii.

Sistemul radio bidirecțional BiSecur, de la Hörmann, cu un protocol de criptare deosebit de sigur și o funcționare stabilă, liberă de interferențe, se asigură că nimeni nu vă poate copia semnalul radio al telecomenzii. Securitatea și fiabilitatea sistemul BiSecur sunt confirmate de experți independenți în securitate.

4. Integrare în sisteme Smart Home

Din ce în ce mai multe locuințe sunt controlate de sisteme tip „locuință inteligentă” - un ansamblu de dispozitive interconectate care automatizează și controlează diverse funcții din locuință prin intermediul internetului, oferind confort, securitate și eficiență energetică.

Componentele unui sistem Smart Home pot fi, de exemplu: iluminatul inteligent (becuri smart, întrerupătoare controlabile), termostate inteligente, sisteme de securitate smart (camere, senzori, încuietori inteligente), prize și electrocasnice smart, asistenți vocali (Google Home, Amazon Echo), sisteme audio multiroom, sisteme de alarmă, ministații meteo, automatizări pentru porți, uși de garaj,  jaluzele, draperii.

HÖRMANN HOMEE. De pe canapeaua de la birou, sau în vacanță fiind, dacă este necesar, aveți control deplin al porților, ușilor sau altor dispozitive, în orice moment. La orice oră din zi sau din noapte, de oriunde din lume – prin smartphone, tableta sau PC.

SISTEME EXTERNE DE CASĂ INTELIGENTĂ. Prin intermediul interfeței de comunicare HCP bus, vă puteți conecta garajul, operatori de ușă și poartă de intrare cu sistemul dvs. Smart Home, folosind module opționale.

Beneficiați de numeroasele funcții ale Homematic, DeltaDore, KNX, Loxone, Google Home, Amazon Alexa și Apple Home

APLICAȚIA HÖRMANN BLUESECUR. Operați toate ușile și porțile dumneavoastră Hörmann, echipate cu un receptor Bluetooth, prin intermediul smartphone -ului. Folosind chei de utilizator individuale, puteți transfera autorizațiile foarte simplu la alte smartphone-uri, astfel încât fiecare membru al familiei să aibă posibilitatea de a le deschide, în siguranță.

5. Rezistență la condițiile meteorologice

Sistemele care utilizează tehnologii moderne, precum RotaMatic sau VersaMatic de la Hörmann, sunt proiectate pentru durabilitate. Materialele și soluțiile tehnice folosite în componentele acestora rezistă la variațiile de temperatură și la intemperii.

Aspecte esențiale în alegerea și instalarea sistemului de automatizare pentru porți batante

Atunci când decizi să implementezi o automatizare pentru porțile batante, este crucial să iei în considerare următorii factori pentru a asigura o funcționare optimă și durabilă.

  • Compatibilitatea cu poarta existentă: Înainte de a alege un sistem de acționare, asigură-te că acesta corespunde specificațiilor tehnice ale porții tale. Dimensiunile și greutatea porții sunt aspecte esențiale; de exemplu, sistemele RotaMatic și VersaMatic de la Hörmann sunt proiectate pentru diferite specificații și pot fi adaptate în funcție de nevoi. Limitările geometrice (dimensiunile secțiunii stâlpilor porții, poziționarea axului balamalelor față de fețele stâlpilor) dictează tipul de acționare ce poate fi folosit.
  • Frecvența de utilizare: Analizează cât de des va fi folosită poarta. Pentru utilizări frecvente, este recomandat un sistem robust, capabil să reziste la uzură intensă. Sistemele precum RotaMatic P sau VersaMatic P oferă soluții durabile pentru astfel de cerințe.
  • Conformitatea cu standardele de siguranță și certificările: Asigură-te că sistemul ales respectă standardele internaționale de siguranță, precum SR EN 13241-1. Acest lucru garantează atât calitatea, cât și protecția utilizatorilor în timpul operării.
  • Posibilități de integrare: Optează pentru un sistem de automatizare care permite integrarea cu tehnologii moderne, cum ar fi sistemele smart home sau controlul prin Bluetooth.
  • Instalare și întreținere profesională: Pentru a beneficia de o funcționare fără probleme, este esențial ca instalarea și întreținerea să fie realizate de profesioniști. Hörmann oferă, prin distribuitorii săi autorizați, servicii de instalare și suport tehnic, asigurând o durabilitate crescută și performanțe optime ale sistemului de automatizare.

Sistemele RotaMatic și VersaMatic de la Hörmann

Pentru automatizarea porților batante, Hörmann vă oferă sistemele RotaMatic și VersaMatic, recunoscute pentru fiabilitatea și versatilitatea lor.

RotaMatic – un sistem elegant și puternic

La prima vedere, RotaMatic impresionează prin designul său modern și suplu, integrându-se perfect cu poarta ta. Modelul RotaMatic PL poate susține porți cu o greutate totală de până la 400 kg. Sistemul permite ajustarea vitezei, protejează motorul prin funcția soft-start / soft-stop, consumă sub 1W curent electric în standby, oferă funcția de deschidere parțială pentru acces pietonal, poate fi controlat prin telecomandă și integrat cu un sistem smart home. În plus, oferă flexibilitate în deschidere, permițând configurarea în funcție de situația constructivă, fie spre interior, fie spre exterior.

VersaMatic - flexibilitate maximă pentru porțile batante

Sistemul de acționare VersaMatic de la Hörmann este soluția ideală pentru automatizarea porților batante, adaptându-se perfect la situații de montaj neobișnuite. Datorită designului său compact, poate fi montat direct pe stâlpi de poartă joși, fără a necesita un tablou de comandă separat, simplificând astfel procesul de instalare. Modelul VersaMatic P este capabil să acționeze porți cu o greutate de până la 300 kg și o lățime a canatului de până la 3 metri. Acest sistem permite reglarea individuală a vitezei de mișcare a porții, oferă funcția de deschidere parțială pentru acces pietonal și poate fi controlat prin telecomandă. În plus, integrarea cu sistemele smart home este facilitată prin interfața HCP integrată, oferind un control avansat al accesului.

Akku-Solar

Pentru sistemele de acționare RotaMatic și VersaMatic de la Hörmann, este disponibilă opțiunea de alimentare prin intermediul modulului solar Akku-Solar. Această soluție este ideală pentru situațiile în care poarta nu dispune de o conexiune la rețeaua electrică, oferind o alternativă ecologică și eficientă energetic. Bateria puternică, integrată în sistem, se încarcă direct de la soare prin intermediul modulului solar standard și, la o medie de cinci cicluri de deschidere și închidere pe zi, asigură funcționarea porții timp de aproximativ treizeci de zile cu o singură încărcare. Astfel, Hörmann oferă o soluție de automatizare a porților batante independentă de rețeaua electrică, combinând confortul cu sustenabilitatea.

Pentru informații tehnice detaliate, accesează site-ul nostru sau consultă catalogul disponibil. 

Automatizarea porților batante reprezintă un progres tehnologic ce aduce atât un confort sporit, cât și o securitate îmbunătățită a sistemelor de acces. Prin consultanță de specialitate și o instalare profesionistă, această investiție devine eficientă pe termen lung, oferind un nivel înalt de confort.

Ai nevoie de consultanță pentru automatizarea porților batante? Nu ezita să ne contactezi.​